Despre scriere-ca-visare

Am decis să adaug un blog site-ului meu web pornind de la propriile mele frământări interioare. Am cochetat cu scrisul, inclusiv pe teme psihanalitice, și am descoperit că, deși este un proces greu, mă ajută la crearea spațiului intern și dezvoltarea abilității de scriere-ca-visare.

Ce vreau să spun cu asta? Încerc să explic apelând la o sintagmă pe care am descoperit-o citindu-l pe Ogden (On talking as dreaming, 2007). În articolul menționat, el vorbește despre maniera unor pacienți de a vorbi ca și când ar visa în timpul ședințelor de terapie. Consecința travaliului de vorbire – ca – visare în compania unui terapeut de calibrul lui Ogden a fost aceea că, de la un punct încolo, pacienții săi au început să fie capabili să „viseze” și să asocieze liber pe marginea unor experiențe pe care până atunci nu le-au putut accesa, cu atât mai puțin elabora și supune proceselor psihice secundare.

Zice Ogden, ”la suprafață, vorbirea – ca –  visare pare a fi „neanalitică” în sensul că poate părea că se rezumă „doar” la a vorbi despre subiecte precum cărți, filme, etimologie, baseball, gustul ciocolatei, structura luminii și așa mai departe”. Tot el continuă prin a spune că, pentru el visul este cea mai importantă funcție psihică a minții: „acolo unde există o „muncă de visare” inconștientă, există și o „înțelegere” inconștientă (Sandler, 1976); acolo unde există un „visător care visează visul” (Grotstein, 2000), există și un inconștient „visător care înțelege visul”. Dacă nu ar fi așa, doar visele care sunt rememorate și interpretate în cadrul analitic sau în autoanaliză ar contribui la un travaliu psihologic.”

Nu găsesc niciun motiv să-l contrazic pe Ogden, și aleg să mă uit la blogul acesta ca la o formă proprie de travaliu psihologic mediat de scriere-ca-visare. Fiecare scurt exercițiu mă ajută să asociez (cât de liber, rămâne de văzut) și să mă raportez la diversele subiecte atinse, susținându-mă în procesul de autocunoaștere și facilitând experiența emoțională a „visării de sine în existență” – în cuvintele lui Ogden, „dreaming myself into existence”.

Dacă v-am făcut curioși, las aici sursele citate, poate vă vin și vouă idei! 🙂

Ogden T., (2007) – On talking as dreaming, The international journal of psychoanalysis, (88)(3):575-589

Sandler J., (1976) – Dreams, unconscious fantasies and ‘identity of perception.’,  Int. Rev. Psycho-Anal.3: 33-42. 

Grotstein J.S., (2000) – Who is the dreamer who dreams the dream? A study of psychic presences. Hillsdale, NJ: Analytic Press.